Oglinda mamei
Din aerul ce-o ține-n viață
Ți-ar oferi, ca tu să poți continua;
Și nu și-ar da nicicând pe față
Durerea ce-ar putea-o lua.
Cu tot curajul ce i-a mai rămas
Continuă să te îmbărbăteze,
Să treci mai simplu prin impas;
Iar pentru mamă are să conteze.
Pe treptele ce le-ai urat în viață
S-a ridicat și al ei suflet, cu tărie,
Știind că nu ți-a dat în van povață,
Că a venit și vremea pentru bucurie!
Și când ai coborât, de multe ori,
Simțea fără vreo spusă sau vedere
Că al tău umblet e sub negri nori;
Poate c-atunci ea se ruga-n tăcere.
Orice ai fost și-ai fi făcut, oricum,
Rămâi copilul învăluit de o iubire vie,
A celei ce ți-a fost mereu și-ți e acum
Oglinda care te privește cu mândrie.
Rătăcit
Dac-ai pierdut ceva c-ai fost prea bun,
Prea indulgent cu ce-ți tulbură mintea
Și tot admiți și-nduri a un nebun,
Când se-nfiripă și-ți adresează rugămintea
Să nu-l lași mut, departe, izgonit,
Ci mai degrabă să-ți stingă ultima scânteie,
Înseamnă că în slăbiciuni, orbit,
Pe rând ai rătăcit din libertăți crâmpeie.
Întoarce-te de unde ai căzut treptat,
Culege din ce-ai dat risipirii!
Lasă-te-nnoit, după ce-ai înnoptat
În minciuni ce- s menite pieirii !
Acum
Acum am înțeles că voi rămâne
Și-atunci când nu am să mai fiu,
Căci cineva are apoi să-ngâne
Ce astăzi încă pot să scriu.
Acum sunt liber om, de vreme,
Și niciodată timpul nu m-aleargă;
Oricând vrea moartea să mă cheme,
O să rămână, totuși, neîntreagă.
Acum n-aștept și nici nu fug
De ne-nțelegere sau nedreptate,
De sărăcie ori belșug,
Căci știu să le îmbrățișez pe toate.