Muza
În mine, chinul care-l chinui
S-a-necat în sângele din zare.
O, floare, vibrează-mi inima care mă doare
Iar fermecător mă voi lăsa înfrânt în al tău vals.
Printre sclipiri de soare copleșitor
Te caut printre păcatele stinse ale ființei mele.
De-a pururi cu strășnicie, o iubire dragă,
Și-s ca un țărm stâncos învăluit în ceață
Așteptând lumina farului, o taină cu mreje s-alunge pustiul.
O, vis! Ce suflet blând al iubirii mai îmi cauți?
Pe tine te simt ca un tezaur apăsând-mi inima
Pe când în nopțile nedormite-mi fugeai prin gânduri…
O, tu! Rămâi îngerul și pasiunea mea
Ce mă legeni printre așteptări de clipe!
Judecată
Azi este ieri, iar ieri este mâine,
Sufletul îmi pare la fel de iubitor…
Iubesc, dar fără succes acel moment,
Și-s ca o virgulă pusă la întâmplare.
Fugărit de simțăminte ale iubirii
Cad și mă rostogolesc grotește în mine
Iar zilele astea trecute par mai prezente.
Oare aburii bătăii de inimă se urcă?…
Caut ceva ce nu voi avea, și zău că doare…
Ironic, și de bună seamă aș băga de seamă suferința asta,
Căci simt curând o despărțire față de tine
Iar cugetul o să-mi rămână la inima ta blândă!
Credință
Sunt băut de iubire!
Trec prin simțiri calde
Iar căzătoare-mi pare rău inima…
Gândind la ce revine-nesfârșit
Trilul viu de bucurie-l simt bănuitor.
Ciupit de aerul călduț, sub zările nebune
Las un suflu ne-nțeles, nesfârșit…
Prin nopțile culcate-n plăpânde râuri
Senzații de-o aspră libertate cu capul gol
Sar deranjate, șezute, mute la genunchii tăi.
Viața are-un miros de viță nobilă,
Aerul zvâcnește crunt și eu pic brusc.
Naiv de-un farmec purtat mă culc în văgăuni
Și pe tine draga mea cu ochii-ți furtună
Te-oi ține precum un mare crin parfumat
Ca simțurile-mi poetice să nu se stingă niciodată!
O seară frumoasă!
Dați-mi o foaie cu cerneală și-un stilou alb!
Tare-i târziu la ora asta amară…
Iar sufletul meu tresare duios.
Te iubesc enorm de mocnic şi taciturn
Pe lângă noaptea profund răutăcioasă.
Gândind, la un moment de mare preț
Ochii-mi pendulează anemic lăsând pleoapele să cadă.
La geamul orientat spre strada pustie încălzită de-un felinar
Mieros, ca niciodată, simt praful cum mă acoperă.
Vântul veștejit şi buimac îl miros aspru,
Tu-mi colinzi dezvelită prin minte
Iar pământul este mai umed de lacrimi săgetătoare…
Adânc în moment
Adânc, pătrunzător și răscolitor,
Așa-mi părea a ta voce flămândă de dor…
Nu-mi caut izbăvirea în versuri și traduceri
Dar iubirea o doresc garantată, grațiată!
Cu ocazia zilei cu gânduri întortocheate
Sparg cu poftă, acel moment tainic, tiranic…
Observ trecător pe-acest Pământ
Goluri marcate de ștampe fierbinți pe inimi…
Închisorile trupurilor seci se distrug la un cuvânt rostit anost.
Timpului i-am cerut înălțimi seculare pierdute
Și-am vorbit răstit, chiar la pertu!
Mișcarea legănată a șoaptelor amețite
Culegea din mine fărâme sărmane,
Decăzut fiind din propriile gândiri îngenunchiate.
Ah, atenție! Timp nebun, treci pe la ora asta și cercetează,
Nebunii au scăpat din lesele ruginite,
Pe când noi stăm condamnați pentru greșelile lor!
În fața ta
Creează-mi sentimente, modelând al meu suflet.
Bufon de-o viață ce-și joacă rolul ridicol
Cădeam pradă mereu ochilor abundenți…
Ah, dacă nu aș fi văzut-o pe ea,
Și mai ridicol mi-ar fi fost rolul!
Săpând adânc prin nebănuite, dure sentimente
Mă las tocit cu fiecare zi ce trece,
Timpul fiindu-mi propriul martor mut.
Iubirea-i ca un război fără reguli,
Toți doi cei prezenți, jerfindu-și inimile.
Printre idei închegate, scurse prin ochi
Observ cu milă, decăzut din propriile simțuri,
Îngeri ai iubirii ce par gladiatori înroșiți.
Oare, de bună seamă să-mi fie suferința?
Aud glasuri sacadate dinspre golul nefiresc din spate
Iar din față, văd și-aud, mieros glasul tău!
Mișcarea tăcerii
Mișcarea tăcerii găsite de mine pare o dragoste.
Nu lăsați praful să se vadă pe suflete!
Secunde, minute, ore, zile, luni și ani,
Grea povară pare pentru unii…
Și-s doar un simplu scormonitor prin vise pline de sentimente înghețate.
Gândind la roșul firesc ar iubirii regăsite
Parcă și viața pare a-mi prinde o formă.
Capitolul acesta m-a secătuit de-al mai putea uita,
Iată, un zâmbet solitar ce acum este plin de surâs cald.
N-aș dori să-l părăsesc pentru nimic în lume
Chiar dacă ar pleca și nu s-ar mai întoarce.
Mersul înainte a făcut mult bine iar privitul înapoi mult rău,
Eu prefer priveliștea de după cortină ce-mi poate da suflul necesar vieții!
Trec prin simțiri de aburi albaștri Și-s mai mult îndrăgostit ca înainte,
Vedeți ce nemișcare e în spate, dar în față ce forfotă?!
Iubiți necontenit privind vântul cum joacă pentru voi!
Spaimă
Și-aș fugi prin azurul revoltat al sufletului meu
Rotind prin țărâna cărnii ochii topiți.
Fug sub genunchi spre-o bizară, străvezie zare
Iar când flămând rod roadele nopții sterile
Las în pragul casei de nașteri, un surâs albastru.
Simt capriciile de sacrificiu mai goale în continuare,
Lung, odinioară prea roșu pierdut mă bucuram aprins!
Cu torțe sure îmbrăcate c-o străveche cârpă tremurândă
Ies crunt, sfidând lacrimile din potirul de aur ce se scurge sub faldurile dezolante.
Apele-mi par mai funebre sub bătrânul cer pierdut mereu în căutarea ritmului,
Ceasu-mi plătește o-ntindere misterioasă pentru o plimbare.
Gust florile prevestitoare departe-n chemarea cântată
Și voi risipi strălucirea din clepsidră cu pasul hotărât!
Unei viziuni
Simt flăcări amare ce-mi străpung rafinat inima!
Roțile de ochi care mă harțuiesc
Devin o proprie răspundere pentru gând.
M-arunc credincios de pe înaltele stânci șlefuite
Iar la sfârșit cad pe-un pat de sentimente vinovate.
Răsăriturile, apusurile, nu mai au esențele necesare trăirii,
Căci, scufundat în procese verbale către sine
Aflu mai luminat cum iubirea poate fi întreținută.
Mă-nșel poate la marea poartă în numele ei
Dar sentimentele mele amestecate nu-nșeală niciodată!
Trec prin culegeri de frunze ofilite, timpul fiind același acuzator.
Vremea fierbinte din orizonturile înghețate
Formează o adevărată onoare și stimă față de Muză.
Mă simt preschimbat de propria-mi persoană fizică
Și-ți voi deveni un glas tare ce-ți soarbe-n dimineți roua de lacrimi.